Evanghelia vagabonzilor – povestea unei fotografii

Era o dimineata perfecta de vara, eram în vacanta, îmi beam cafeaua si rasfoiam carti într-o librarie cât un hangar de la periferia orasului Los Angeles. Ma aflam, cu alte cuvinte, în starea de bine ideala. Deodata, am dat peste Brennan Manning si brusc tot ceea ce citisem pâna atunci mi s-a parut teribil de searbad. M-am trezit prins de un vârtej de sentimente amestecate: uimire, revolta, iluminare, disconfort, tristete, veselie prosteasca si mai ales entuziasm. M-am lasat încet pe jos între doua rafturi si nu m-am miscat de acolo vreme de câteva ore bune. The Ragamuffin Gospel era cartea pe care o cautam de ani de zile, iar seful vagabonzilor, personajul principal al cartii, eram chiar eu.

Mult dupa acea întâmplare cu valente revelatorii mi-a venit ideea, deloc noua si cu atât mai putin originala, de a reconstrui, într-o viziune proprie, binecunoscuta scena a Cinei celei de taina, dupa Leonardo da Vinci. Era un fel de omagiu discret adus autorului cartii. Vedeam scena reluata, dar nu oricum, ci în compania unor oameni alesi si cu ajutorul unor prieteni minunati. Lucrurile s-au asezat în mod miraculos în matca lor exact dupa cum începusem sa visez vreme de multe luni de zile. Gratia divina a functionat din nou. Impecabil.

Fotografia copertei face parte dintr-un proiect mai vast, care nu s-ar fi putut realiza fara sprijinul celor carora doresc sa le multumesc public aici: Prietenilor mei, apostoli de ocazie, rezidenti ai Azilului de noapte "Ruchama": Alexa Ionas, Chifor Dorin, Faragau Ioan, Faragau Marius, Lacatus Cosmin, Todirascu Neculai, Mueller Martin, Otvos Zoltan, Kiraly Mihai, Ferko Paul, Varga Claudiu si Vitan Istvan. În mijlocul lor sta Erno Ciupe Bartha, care a intrat atât de firesc în poveste, încât a doua zi baietii de la azil m-au întrebat: "Ce mai face Isus?" Ajutorul si entuziasmul lui Doru Pop, lector dr. la Facultatea de Teatru si Televiziune din cadrul UBB în alegerea personajelor si în derularea scenariului au fost cruciale. Ciprian Moldovan si Lehel Makara de la Studioul Lehel&Cipriani au pus la bataie toate detaliile tehnice – lumini, aparatura, consultanta. Pe deasupra, au si filmat/fotografiat, iar aventura acestei povesti alaturi de ei continua. De asemenea, multumiri speciale li se mai cuvin: domnului Constantin Asavoaie, presedintele Prison Fellowship România pentru asistenta si încurajare, preotilor misionari ai Azilului de noapte Dumitru Sandu si Sorin Benchea pentru implicare si rugaciuni, domnului Marcelus Suciu (Mate), manager general al Marty Caffe si echipei sale conduse de Liviu pentru ospatul fabulos de care am avut cu totii parte în noaptea dinspre 30-31 octombrie 2006, si last but not least, sotiei mele Kitty, care, pe lânga faptul ca a sustinut acest proiect nebunesc, a mai si calcat 25 de m2 de fata de masa si a spalat o tona de vesela, în timp record. Tuturor celor pe care i-am uitat cumva, precum si celor care vor ajuta pe viitor la dezvoltarea acestui proiect le multumesc.

Frederick Buechner zice un lucru care e bun de încheiere: "Daca lumea e întreaga la minte, atunci Isus e nebun de legat, iar Cina cea de taina nu e decât un Ceai de la ora 5 smintit. Lumea spune: urmeaza cea mai înteleapta cale si fii un învingator, pe când Isus spune: urmeaza-ma si lasa-te rastignit. Lumea spune: lege si ordine, pe când Isus spune: iubire si har. Lumea spune: ia, pe când Isus spune: da". Cel care a venit pe pamânt ca sa faca din niste vagabonzi ca noi toti oaspeti de seama la banchetul Sau mesianic rastoarna ordinea lucrurilor cu nonsalanta cu care a rasturnat meselor schimbatorilor de bani din Templul Ierusalimului. Harul nesecat despre care vorbeste aceasta carte e mult mai fermecator decât neînduplecata luciditate a lumii, iar iertarea si gratierea sunt mai presus decât judecata si condamnarea.
De acest har, de aceasta iubire neconditionata sa ni se faca tuturor parte. Restul parca nici nu mai conteaza asa de mult.