N-o sa-l uit niciodata pe tata care, pe vremea
odiosului regim, disparea uneori misterios la ceas de seara
însotit de o plasa dungata pe care o aducea plina
de carti crestine (introduse în tara ilegal) si apoi
le ascundea te miri pe unde prin casa. Mergeai în
camara sa-ti iei o dulceata si cum dadeai la o parte borcanul
de pe raft, hop! rasarea o carte de Richard Wurmbrand, dadeai
sa stergi praful si, de cum mutai un peste de sticla, sub
el, Iosif Ton sau alti scriitori protestanti pentru care
la ora aceea puteai înfunda discret puscaria. Citeam
aceste carti, pe de-o parte dintr-o datorie morala, constient
fiind ca cineva îsi riscase serios pielea pentru ele
si pe de alta, pentru ca toate aveau ceva din gustul fructului
oprit.
Azi, crestinii, de orice culoare ar fi ei,
sunt rasfatati peste masura, radiourile rasuna de slujbe
si predici, televiziunea aloca spatii largi marilor sarbatori
ale crestinatatii, rafturile librariilor se încovoaie
de carti cu subiect crestin. Totusi, vreo trezire spirituala
nu s-ar zice ca se întrevede, ba chiar adie un vânt
de letargie, cel putin prin comunitatile protestant-evanghelice,
cam încremenite într-o oarecare suficienta.
Pe deasupra, statisticile recente spun ca în România
doar cam jumatate din populatie mai cumpara câteva
carti pe an, iar din toate acestea, cam 35% sunt carti de
fictiune, iar 24% carti pentru copii. Daca e sa fim realisti,
feliuta care ne ramâne din tort dupa ce am scazut
manualele, cartile cu retete culinare, cele despre sex,
sanatate si gradinarit, este extrem de stravezie.
Cu toate acestea, ne încapatânam
sa venim înaintea onoratilor nostri cititori cu titluri
si autori de prima marime. Iata-ne lansând nu mai
putin de 6 carti simultan, unele mai blânde, altele
mai taioase, altele întelepte foc, altele curajoase
tare. Suntem siguri ca cititorii îsi vor gasi drumul
spre ele, cartile au facut deja primul lor pas discret catre
dânsii. Credem ca, asa cum fiecare lucru din lumea
asta îsi are vremea lui, tot asa fiecare carte îsi
are vremea si cititorii ei.
Bunica mea, cu accentul ei ardelenesc, ma mai întreba duminica, între supa de gaina si felul doi: 'No, copile, da' mai faceti carti?' si dupa ce îi raspundeam afirmativ, pe figura ei se asternea o seninatate deplina, care îmi dadea mereu încredere. În ciuda statisticilor cam înfricosatoare si a vremurilor ciudate pe care le traim, continuam sa facem cartile în care credem si pe care le dorim a fi cât se poate de autentice si interesante, convinsi fiind de faptul ca totul se întâmpla în virtutea unui Sens si ca esentialul în viata de crestin nu este, în cele din urma, încotro mergi, sau ce anume faci, ci prin a cui putere traiesti si prin a cui putere umbli?
Voicu Bojan
